Home Portofoliu

GDPR

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date şi abrogarea Directivei 95/46/CE, detaliem când și de ce prelucrăm datele cu caracter personal, cum le folosim, condițiile în care le putem divulga altora și cum le stocăm în condiții de siguranță.

Prelucrăm date cu caracter personal în scopuri determinate:

- negocierea, incheierea si executarea contractului încheiat cu o entitate juridică Prelucrăm datele cu caracter personal în vederea executării contractului (care include și interacțiunile anterioare semnării acestuia) și pentru îndeplinirea obligațiilor noastre legale în calitate de parte contractantă. Datele cu caracter personal prelucrate, constau, in principal, in: (i) nume si prenume; (ii) adresa de e-mail; (iii) numar de telefon, (iv) functie, (v) semnatura.

- conformarea cu normele, reglementările legale, codurile de conduită sau ghidurile aplicabile sau în vederea aplicării legii și cooperării cu autoritățile competente (inclusiv, dar fără a ne limita la,autoritățile fiscale și judiciare), inclusiv prin colectarea, analizarea, stocarea, schimbul de date si raportari impuse de legislatie, in scopul aplicarii masurilor de precautie privind clientela, monitorizarea permanenta, investigarea si raportarea tranzactiilor neobisnuite si suspecte, identificarea beneficiarului real, a identificarii surselor fondurilor, a scopului si naturii relatiei de afaceri, atunci cand avem calitatea de entitate raportoare. In acest scop, se vor solicita informatii si documente in copie si/sau original (ex. cărțile/buletinele de identitate, pașapoarte sau permise de ședere, imputernicire, actele de constituire a entităților reglementate, documente din care să rezulte identitatea beneficiarului real, respectiv persoana fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele căreia se realizează o tranzacție, o operațiune sau o activitate, copii ale declarațiilor de înregistrare a contractelor de fiducie depuse la organele fiscale unde este înregistrat partenerul contractual, etc.).Evitarea raspunsului la chestionarul privind masurile de cunoastere a clientelei si/sau evitarea declararii privind identitatea beneficiarului real, sursa fondurilor, scopul si natura relatiei de afaceri, determina refuzul tranzactiei si raportarea catre autoritatile competente a tranzactiei ca fiind suspecta.

- în vederea satisfacerii unor interese legitime, precum:

ü prevenirea, detectarea și investigarea infracțiunilor, inclusiv frauda, precum și analizarea și gestionarea riscurilor comerciale;

ü în legătură cu orice pretenție, acțiune sau procedură (inclusiv, dar fără a ne limita la, redactarea și revizuirea documentelor, întocmirea documentației necesare încheierii unei tranzacții, obținerea de consultanță juridică și facilitarea soluționării litigiilor) și/sau pentru protejarea sau exercitarea drepturilor și obligațiilor noastre contractuale și legale;

ü cooperarea cu autoritățile publice;

ü gestionarea și pregătirea rapoartelor interne, solicitarea de feedback sau participarea la sondaje, precum și efectuarea de cercetări și/sau analize în scopuri statistice sau în alte scopuri, astfel încât să ne putem stabili produsele, să înțelegem comportamentul clienților, preferințele și tendințele pieței și pentru a revizui, dezvolta și îmbunătăți calitatea produselor noastre.

Datele cu caracter personal sunt divulgate altor terțe părți

Pentru a facilita desfășurarea activităților în legătură cu scopurile prelucrării detaliate anterior, comunicăm aceste date către terți, incluzând partenerii noștri, de exemplu, către:

- alte părți contractante și băncile acestora, în legătură cu orice tip de transfer de fonduri;

- furnizori de servicii operaționale, precum servicii de curierat, telecomunicații, IT, plăți, prelucrare, formare, stocare, arhivare, servicii de investigații aferente asistenței pentru clienți;

- orice partener de afaceri, investitor, cesionar (actual sau potențial)pentru a facilita tranzacțiile cu active comerciale (care pot include o fuziune, achiziție, datorie sau vânzare de bunuri);

- consilieri profesioniști, precum auditori sau avocați;

- autorități de reglementare, organe profesionale și/sau autoritățipublice (organe de cercetare/urmarire penala, instante, alte autoritati si institutii), pentru a ne conforma reglementărilor aplicabile.

Nu vom transfera datele cu caracter personal în afara Spațiului Economic European decât dacă este strict necesar pentru derularea contractului și doar cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicând măsuri de protecție adecvate și notificându-vă atunci când este cazul.

Drepturile cu privire la datele cu caracter personal

Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, persoanele fizice carora le prelucram datele au următoarele drepturi:

- dreptul de acces, respectiv dreptul de a obține o confirmare din partea noastră că prelucrăm datele cu caracter personal, precum și accesul la acestea și furnizarea de informații despre modul de prelucrare;

- dreptul la rectificare, care se referă la corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal inexacte și/sau la completarea datelor incomplete;

- dreptul la ștergere/dreptul de a fi uitat, adică dreptul de vă șterge fără întârzieri nejustificate datele cu caracter personal colectate, în cazul în care aceste date nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate și nu există alt temei juridic pentru prelucrare, datele au fost colectate ilegal sau datele trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;

- dreptul la restricționarea prelucrării in masura in care persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor; prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau
persoana vizată s-a opus prelucrării (altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.

- dreptul de opozitie impotriva prelucrării, cu excepția cazului în care demonstrăm că avem motive legitime pentru a prelucra datelor, motive care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;

- dreptul de portabilitate, respectiv dreptul de a primi datele cu caracter personal, care ne-au fost furnizate în scopurile indicate mai sus, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, precum și dreptul de a trimite aceste date unui alt operator;

- dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Protecției Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP);

- dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv profilarea, care produce efecte juridice asupra dumneavoastră sau vă afectează în mod similar, cu excepția cazului în care o astfel de prelucrare este necesară pentru executarea contractului individual de muncă sau este permisă de lege.

Cu excepția dreptului de a formula o plângere la ANSPDCP, conform celor de mai sus, aceste drepturi pot fi exercitate prin trimiterea unei solicitări scrise:

ü prin poștă, la adresa:Mun. Bacau, str. Vadu Bistritei, nr. 29, jud. Bacau, Sediul INTERCON SRL - in atentia RESPONSABILULUI CU PROTECTIA DATELOR

ü prin e-mail, la adresa: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

Nu facem o prelucrare automată a datelor cu caracter personal.

Perioada de păstrare

Vom păstra datele cu caracter personal pentru perioada de timp necesară conformării cu obligațiile legale specifice domeniului nostru de activitate sau conform termenelor de prescripție aplicabile (3 ani de la data încetării relației contractuale) sau pentru respectarea obligațiilor de arhivare impuse de legislația aplicabilă (de exemplu, celei specifice domeniului financiar-contabil, a celei din domeniul prevenirii si combaterii spalarii banilor si finantarii terorismului, etc.).

Securitatea datelor cu caracter personal

Societatea va depune toate eforturile rezonabile pentru a proteja datele cu caracter personal aflate în posesia sau sub controlul nostru prin stabilirea unor măsuri rezonabile de securitate în vederea prevenirii accesării, colectării, utilizării, divulgării, copierii, modificării sau aruncării neautorizate, precum și a altor riscuri similare.

Ultima actualizare ( Duminică, 02 Aprilie 2023 20:11 )